vineri, 22 mai 2009

Fereastra catre sufletul meu

Iubirea te invata sa fii puternic. Ea nu te intreaba, nu iti rspunde, nu asteapta, iti da doar posibilitatea sa i te supui si s-o accepti. Nu-i cazul s-o si intelegi. E suficient sa iti hranesti sufletul cu fericirea de a fi cunoscut iubirea.
Deziluziile, amagirile si neimplinirile mi-au dat tarie, m-au invatat sa fiu mai puternica si incet-incet poate ca imi va fi mai usor sa trec peste greutatile din viata.
Prefer sa-mi exprim sentimentele, decat sa le tin inauntrul sufletului meu, de teama ca cel caruia i le destainui m-ar putea rani. Prefer sa iubesc si sa ma daruiesc chiar daca celalalt nu este pregatit sa primeasca.
Nu am nici o teama. Imi traiesc viata asa cum merita traita, cu pasiune si sentiment. Merita sa-mi infrunt temerile, sa infrunt viata si greutatile din ea, greselile si succesele. Si sa raman om.Pentru ca la sfarsitul ei sa pot sta in picioare cu spatele drept si sa privesc inapoi cu zambetul pe buze.
Desi nu tot timpul mi se intampla ce-mi doresc, sufletul nu mi-a impietrit, nu detest oamenii din jurul meu, nu m-am izolat, nu ma binedispune necazul altuia. Mi-ar place sa nu mai existe oameni care sufera, sa nu mai exista lacrimi de tristete, dezamagiri si deziluzii.
Am invatat din greselile mele, am invatat sa traiesc cu consecintele faptelor mele, si incerc sa nu mai gresesc.
Si, desi am luat niste palme in decursul existentei mele, am ramas un copil care stie zambi, care are incredere in oameni , care inca mai citeste povesti de dragoste cu printese si printi, si nu in ultimul rand un copil cu o fantastica putere de a visa.

2 comentarii:

  1. Minunat. Abordarea asta e e poate secretul vietii. Din nou ma regasesc intr-o mare masura in cuvintele tale. Desi am suferit poate cat pentru 10 vieti, nici m ie nu mi-a impietrit sufletul. Si eu ma simt copil visator, si eu cred in printi si printese, si eu imi doresc sa nu mai fie atata suferinta, atatea deziluzii, atata lipsa de dragoste. Si eu am ales sa raman om. Am insa o mare dilema: la ce-mi foloseste?

    RăspundețiȘtergere
  2. Intr-o zi vei constata ca ai nevoie dar de un gand frumos ca sa prinzi aripi. Cineva va sari gardul constuit in jurul sufletului tau si singuratatea ta se va sfarsi. Poate de-asta.

    RăspundețiȘtergere